Evenimente

Expoziție de pictură și fotografie – Clan – Destin

 

Expoziție de pictură și fotografie la Centrul Cultural „Drăgan Muntean” Deva.

Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean” vă invită joi, 1 septembrie 2022, de la ora 18:00, la deschiderea expoziției de pictură și fotografie-instalație intitulată „Clan–Destin” a artistului Daniel Dăian. Vor lua cuvântul prof.univ.dr. Dorel Găină și Diana Jula.

Daniel Dăian a studiat istoria la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj și Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia. Debutează în lumea artelor ca și scriitor, cărțile sale obținând multe premii de-a lungul timpului, iar în anul 2016 își descoperă înclinația către arta vizuală, respectiv pictură, dar și fotografie și artă digitală. Este membru al Uniunii Scriitorilor și al Uniunii Artiștilor Plastici din România. Publică peste 15 volume de poeme și proză și își expune lucrările începând cu anul 2016 în peste 11 expoziții personale și de grup în mai multe orașe din țară, Reșița, Deva, Oradea, Caransebeș sau Timișoara, dar și în străinătate, în Belgrad.

În cadrul expoziției regăsită sub denumirea „Clan – Destin” artistul prezintă publicului larg o selecție de aproximativ 50 de lucrări de pictură, dar și fotografie-instalație. Aceasta poate fi vizitată în perioada 2-30 septembrie 2022 în cadrul Holului Mare al Centrului Cultural „Drăgan Muntean” Deva.

„Clan – Destin reunește metabolisme culturale asociate cu vecinătatea experimentului, a conceptului căutării intelectuale într-un underground care nu implică neapărat manevrarea de tastaturi rezervate, ci în cazuri particulare, chiar proceduri ample, menite să deconstruiască legalitatea realității din percepția privitorului. Din acest motiv am alternat lucrări de artă digitală, procesare și manipulare imagine sau lucrări instalație cu lucrări de pictură urmând un fir la granița dintre logic și ilogic, unde coeficientul de facilitate este aleatoriu, dar stabil într-o cheie muzicală dominantă.

Este o poveste cu sub-rubrici într-o coregrafie unde evidentul nu are nicio competență. Doar noțiuni probabile și doze grave de mister care abia așteaptă să fie descoperite.” ne împărtășește artistul despre expoziție.

Centrul Cultural „Drăgan Muntean” Deva

De