Data/Ora
Data - 14/05/2016 - 15/05/2016
Toată Ziua
Locație
Castelul Corvinilor Hunedoara
Categorii
Cetatea Deva la Târgul European al Castelelor – 2016!
La sugestia primarului Municipiului Deva, Petru Mărginean, de comun acord cu Centrul Multicultural Castrum Deva, Cetatea Deva va avea stand propriu la Târgul European al Castelelor, care se va desfășura în zilele de 14 și 15 mai 2016 la Castelul Corvinilor din Hunedoara. Deși timpul scurs de la redeschiderea pentru public a Cetății Deva (3 aprilie 2016) este foarte scurt, s-a luat această decizie pentru a nu se pierde nici o oportunitate de promovare a unui obiectiv turistic de asemenea importanță.
Le mulțumim colegilor de la Castelul Corvinilor din Hunedoara pentru invitație. Pentru că în timpul scurt avut la dispoziție este nevoie de o mobilizare exemplară, le mulțumim tuturor celor care s-au implicat, din cadrul direcțiilor Primăriei Deva, personalului Centrului multicultural, dar și celor care ne ajută prin voluntariat.